(alt post personal)
Azi am fost informat că sunt de 10 ani la Intel (chiar și anii de Wind River au fost contorizați ca vechime la Intel pentru că Wind River a fost subsidiară Intel). Pe moment m-am bucurat de veste, dar apoi mi-am adus aminte de tine, mamă. Cam pe atunci te-ai dus și acum realizez cât de buni au fost cu mine oamenii de la Wind River în perioada aia. Nu erau obligați să mă aștepte și totuși au făcut-o. Perioada care putea fi și mai rea a fost mai ușoară și datorită lor. Nu cred că le-am mulțumit vreodată, poate doar prin faptul că am muncit cât de bine am putut.
N-am mai scris de mult despre tine, mamă. Uneori mă tem că ți-am uitat fața, dar apoi îmi aduc aminte de căldura ta și mă liniștesc. Îmi aduc aminte de momentele când te aveam lângă mine, de vocea ta și de momentele când ne ajutai pe mine și pe sora mea. Chiar dacă e posibil ca imaginea ta să mai fi pierdut din fidelitate în capul meu, îmi este imposibil să te uit. Mă aflu aici acum datorită ție și lui tata.
Cred că acum vreo 4-5 am reușit să scot din suflet o parte din așchia care mi-a intrat în inimă atunci când te-ai dus. Nu cred că mi-a fost vreodată mai greu să conștientizez ce am îngropat acolo după ce n-ai mai fost. Nu m-am simțit niciodată așa vreodată. Pe de o parte simțeam că te părăsesc și că aș renunța la tine, pe de alta știam că vei fi mereu o parte din minte. E de ajuns să mă uit la mine sau la cei din familie, pentru că văd în ei sau în mine o părticică din tine. Nu de puține ori mi-am imaginat că te văd lângă nepoți și cât de fericită ai fi fost să îi cunoști. Cred că urăsc cel mai mult boala pentru că ți-a luat dreptul de a fi cu ei. Sunt convins că ai fi fost în al nouălea cer să poți să îi vezi sau să fii lângă ei.
Am citit undeva că noi ținem minte mult mai ușor amintirile care sunt legate de sentimente și tind să fiu de acord pentru că îmi aduc aminte de tine în cele mai neașteptate circumstanțe. Nu cred că mai e cazul să spun că mi-e dor de tine chiar și după 10 ani. Îmi va fi dor de tine și peste alți 10 ani. Am realizat că timpul nu face decât să ne ajute să înghițim mai ușor această pilulă amară. Until we see each other again.