Mihai discuta liber

The thoughts of me

(nimeni nu te poate batjocori mai mult decât românii tăi)

Simona a jucat anul ăsta finala de la Roland Garros din nou (pe prima a pierdut-o cu Sharapova acum 3 ani). Nici nu s-a terminat meciul că au început să apară postările marilor și mulților experți în ale tenisului. Că Simona a fost și a rămas o pierzătoare, că e prea slabă pentru a câștiga ceva și tot așa. Corul acestor experți în tenis va dispare la fel de repede precum a apărut. Am preferat să nu mai intru în discuție după primul și singurul comentariu la una din aceste postări pentru că am realizat că acei oameni nu vor putea să înțeleagă niciodată un om ca Simona. Prin faptul că o apăr nu înseamnă că o pup în fund, așa cum mi s-a reproșat. Eu înțeleg puțin mai mult decât alții prin ce trece ea.

Nu am jucat tenis de performanță, dar tenisul de câmp a fost primul sport care mi-a plăcut. Ai mei m-au dat la tenis când eram mic, dar pentru că antrenoarea s-a purtat foarte urât cu mine atunci, le-am spus părinților că eu nu mai vreau să merg. Îmi aduc aminte foarte bine că am fost foarte direct atunci, deși eu eram în general un copil timid și care nu ieșea din vorba părinților. Acum am înțeles de ce antrenoarea se purta așa, asta era singura modalitate prin care ei știau să facă performanță. Nu mai intru în discuții despre Bellu și Bitang. Nu mi-a plăcut să fiu tratat așa. Am fost dat la tenis pentru că eram înalt și era păcat, domle, să nu fac eu un sport ceva. Din fericire s-a prins voleiul de mine prin liceu, am învățat să joc destul de bine. Am jucat apoi și-n facultate în echipa facultății. Am o idee ce înseamnă să fii sportiv și care este efectul celor care nu știu decât să dea din gură ca să te doboare.

Nu înseamnă că nu accept critica în nici un fel. Accept critica constructivă, este singura care ajută. Iar într-un sport cum e tenisul, unde joci de unul singur în echipă, e foarte ușor să pierzi și să decazi dacă nu-ți ții emoțiile în frâu sau dacă nu stai bine din punct de vedere mental. Noi românii am devenit campioni în toate, nu există om pe stradă pe care să-l întrebi ceva și care să nu aibă o părere despre acel lucru, chiar dacă e prima dată când aude de el. E foarte ușor să comentezi de pe margine, uneori chiar și eu cad în patima asta. Toți “binevoitorii” uită că statul nu ajută sportivii în nici un fel la noi, nici măcar cu terenuri bune. Există doar câteva centre în toată țara, unele din ele supraviețuiesc pentru că acolo e bază olimpică. “Binevoitorii” ar trebui să ia în considerare toți sportivii (mai ales în tenis) care au plecat din țările de baștină care să aibă parte de condiții mai bune, de antrenori mai buni. În tenis migrarea asta este cea mai evidentă. Există foarte mulți jucători (cu predilecție din Estul Europei) care au devenit francezi, elvețieni, nemți, americani sau australieni. Simonei i-ar fi foarte ușor să facă asta, dar ea este prea naivă și pare să țină cu România mai mult decât ar trebui. Poate că familia i-a insuflat asta, poate că i-ar fi greu să piardă prietenii sau cunoștințele din țară. Cert este că ea continuă să reprezinte România în condițiile în care în afară de gimnastică și câteva echipe la handbal sau fotbal nu prea avem sportivi care să ne facă să fim mândri (îmi cer scuze de sporturile și sportivii pe care nu i-am menționat).

Am avut și încă am în familie niște rude care au făcut cu mine și sora mea exact ce fac “experții” de azi cu Simona. De fiecare dată când obțineam ceva, ei nu aveau nimic bun de spus. Când luam premii în clasele 1-4, ei spuneau “să îi vedem la gimnaziu”. Când la gimnaziu am avut note bune, ei spuneau “să ajungă ei la liceu”. După ce am ajuns la liceu, era important ce vom face la facultate. Le-am ignorat mereu cuvintele răutăcioase pentru că nu m-au ajutat niciodată, iar când li s-a spus că pe noi nu ne ajută, ei au continuat. Nu am uitat niciodată cât de mult rău mi-au făcut acele cuvinte. Nu m-au întărit și nu m-au ajutat. Există o vorbă înțeleaptă: “dacă nu ai nimic bun de spus, mai bine nu spune nimic”. Întră în aceeași categorie cu “dacă tăceai, înțelept rămâneai”.

Simona nu ne este datoare cu nimic. S-a folosit doar de forțele proprii ca să ajungă aici. Nicăieri în lume oamenii nu se comportă așa cu sportivii lor (așa cum fac românii). Dacă dai în cap unul om nu te ridică pe tine. Arată doar cât de meschin și îngust la mine poți fi, dar e foarte posibil ca anii de citit CanCan, Libertatea și Evenimentul zilei să ne fi lobotomizat acea parte a creierului de care avem mai multă nevoie. Avem conducătorii pe care îi merităm, dar nu o merităm pe Simona Halep. De-abia aștept postările după ce va câștiga primul ei Grand Slam. Și atunci meritul nostru va fi zero. Și da, sunt #fandemic.

Ideea articolului mi-a venit după ce am citit ACEST articol. Poza este preluată de pe Wikipedia.

Related Posts:

Eveniment

One Response so far.

  1. krossfire says:

    Stii ce e deranjant la comentatorii de ocazie? Modul in care ii imputa Simonei tot felul de decizii, de parca statul roman a investit in ea si femeia e nerecunoscatoare :))

    Intr-adevar, asa cum spui si tu, multi se comporta de parca un om care a facut mari sacrificii financiare pentru a castiga (si financiar si profesional) are o mare datorie fata de Romania, tara al carei steag l-ar putea schimba oricand (dar nu vrea, ca multi altii, pentru ca intelege sau simte niste lucruri).
    krossfire recently posted…1Ghz de SinceritateMy Profile


CommentLuv badge

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

 Subscribe in a reader


Mihai discuta liber