Mihai discuta liber

The thoughts of me

(Ai lav coca)

i-love-coca-1331160285100

Am tot dat de oameni care-si merita apartenenta la categoria asta, ii infierez aici. Pentru mine cocalar inseamna om fara cultura, ignorant, prost, caruia nu ii pasa de cei din jur si care face numai ce stie si ce vrea el. Mai si minte de ingheata apele.

Primii oameni pe care ii incadrez in categoria asta sunt vecinii mei de deasupra. Cam 99% din timp nici nu-ti dai seama ca traieste cineva acolo, cred ca apartamentul e inchiriat, e al doilea apartament al lor sau stau doar kinderii acolo. Poate e casa de nebunii a cuiva, nu-mi pasa. Cand sunt acasa, trebuie sa ajunga acolo cat mai tarziu, cand restul oamenilor dorm sau fac “secs”. Trebuie sa tropaie pe scari, sa ii auzi imediat cum intra in scara, de la parter. Trebuie sa faca atat de multa galagie (razand ca idiotii sau ascultand muzica la maxim). Aici e vorba de kinderii care mai vin acolo. Cand nu fac nici unul din cele de mai sus, trebuie sa dea gauri de pe la 7 jumatate, maxim 8 dimineata, sambata sau duminica, pana pe la 12, pentru ca in restul timpului nu pot. Numai ei stiu de ce nu pot. Gaurile trebuie sa le dea de pe la 5-6 seara, tot sambata sau duminica. E imperios necesar sa aud si cand scapa sculele pe jos (ciocanul, cuiele), sa stiu cu ce lucreaza el. Sculele lui compenseaza pentru un penis mic, la fel ca si creierul lui. Aici e vorba de parintii lor.

Al doilea tip de oameni sunt cei pe care ii cunosti pe interneti, par destul de inteligenti si profita de tine pentru ca au o situatie materiala proasta. Tu, tot ca prostul. le dai bani cu imprumut. pentru ca ii crezi si pentru ca iti este mila de situatia lor. Mai si promite ca imi da banii cat de repede poate, in rate. Am primit doar muie, in repetate randuri, pentru ca ii cadeau degetele sa imi scrie ca nici de data asta nu poate sa imi dea o parte din bani. A trecut mai bine de un an jumatate de atunci, acum nu mai citeste nici mesajele pe care i le trimit. Ii doresc sa aiba nevoie de mai multi bani decat i-am dat eu, pentru ca astfel de oameni nu merita ajutati. A avut si are ceva bani, pentru ca se plimba pe la mare, pe la diferite intruniri gameristice. Se da si mare intelectuala, doar are blog. Vai de copilul ala al ei.

Al treilea tip e dat de oamenii pe care ii cunosti pentru ca aveti prieteni comuni. Te tot intalnesti cu ei, incep sa ii saluti, uneori raspund, pentru ca sunt persoane cu greutate si tu esti un pierde vara in ochii lor si in plus, nu ai tate si nici vagin. Incep sa adauge toate tipele din lista ta, pe rand, poate, poate pica una si in plasa lui. Eu sunt omul care saluta primul. Daca nu raspunzi a doua oara, sanatate, nu te mai voi saluta pana nu incepi tu sa ma saluti. Fac la fel si cu vecinii care nu se obosesc sa raspunda la un “buna ziua” de la tipul nou aparut in bloc. Revenind la oamenii astia comuni, faptul ca au o masina nu inseamna ca toate fetele vor sari sa fie plimbate cu masina. Se cauta barbati cu atitudine, nu pseudo-cocalarii. Adevarul e ca nu poti scoate cocalarismul din oameni, indiferent de cate facultati fac si de locul de munca bun unde lucreaza.

Al patrulea tip e taximetristul care da tepe (cu accent pe tristul). M-am ferit mereu sa urc in primul taxi pe care il vad cand sunt prin Bucuresti, pentru ca stiam ca se dau tepe majore. Am trait pe pielea mea o astfel de experienta cu un nene taximeTRIST. Eram la autogara IDM Basarab si trebuia sa ajung la autogara Baldovin Parcalabul rapid, ca sa nu pierd o cursa catre casa. Distanta era foarte mica si m-am temut ca nu va merge nici unul doar pana acolo. Il intreb daca ma duce pana acolo, imi spune ca ma costa 15 lei, eu ma gandesc ca nu poate sa coste asa mult si ca negociem mai putin. Am avut atent sa dea drumul la ceas si bineinteles ca mi-a luat 15 lei, in conditiile in care cursa ar fi costat 4 lei. Am rabufnit si am inceput sa ma cert cu el, dar nu mai avea rost. Am luat teapa, dar macar nu am venit de la aeroport (mi-ar fi luat vreo 50 spre 100, sunt sigur). Sa-mi fie invatare de minte si sa sun la o companie, pentru ca sunt obligati sa te duca. Voiam sa ajung cat mai repede. De azi inainte nu mai iau taxiuri decat prin comanda. M-a mai plimbat unul prin Bucuresti ca sa-mi mai ia 5 lei. Toti se uita intai la tine, sa vada daca pot sa iti dea teapa sau nu. Cumva isi dau seama repede si nu are neaparat legatura cu accentul. Ii doresc domnului Teodor Putinica sa ii cada si ceilalti dinti din gura (si-a supt putinii dinti tot timpul cursei). Cred ca numarul masinii e B-09-RCP. Ocoliti toti taximetristii care stau la panda. O teapa e suficienta.

Poza e preluata de AICI.

Related Posts:

Amuzant , Eveniment , Oameni

CommentLuv badge

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

 Subscribe in a reader