Mihai discuta liber

The thoughts of me

(sau cum am cumpărat eu usturoi bun)
Allium_sativum_Woodwill_1793
De când a dat căldura, am observat un domn destul de bătrân care încerca să vândă niște verdețuri în față la un Carrefour Market. Nu îi dădea nimeni atenție (sau mai bine zis îi dădeau atenție ca unui cerșetor). Pe mine nu mă înteresa nimic din ce avea el, dar mi-am spus că voi cumpăra ceva cu prima ocazie, ca să-l ajut. Azi am văzut că de-abia desfăcea verdețurile, dar azi avea și usturoi, așa că am spus să cumpăr ceva de la el, oricât de puțin. A început să-mi spună că e usturoi nou, de grădină, că e bun, că ajută la sănătate. A vrut să-mi dea chiar 2 legături, dar am preferat să nu cumpăr mai mult decât pot consuma. A vrut să-mi dea și niște pătrunjel, dar am deja niște verdeață pe acasă.
A intrat în vorbă cu mine, m-a măsurat din cap până-n tălpi (“la cei 2 metri ai tăi”), mi-a spus să beau și niște vin bun, netratat, de la țară (așa, vreo 200 de grame pe zi) ca să fiu sănătos. Mi-a spus că are și el un băiat înalt ca mine care are și el cămașă cu burtă ca mine 😀 Mi-a strâns mâna, m-a întrebat cum mă numesc (“aha, oltean ca mine”) și mi-a spus că pe el îl cheamă Marin. M-a lăsat cu greu să plec, poate pentru că eu deja râdeam cu gura până la urechi și voia să-mi dea cât mai multe sfaturi, mi-a urat sănătate multă și am plecat. M-am ales cu cel mai bun usturoi pe care l-am văzut de mult timp, mi-a făcut o poftă de-mi vine să-l mănânc pe tot acum.
Sursa pozei: Wikipedia.

Related Posts:

Intamplari , Oameni
Loading Facebook Comments ...

CommentLuv badge

Loading Disqus Comments ...

 Subscribe in a reader


Mihai discuta liber