(uneori mai avem parte si de stele cazatoare)
Nu mi-a mai fost de mult asa greu sa ma indrept spre un anumit loc. Nu mi-a mai fost de mult asa de greu sa ma hotarasc sa scriu un articol de genul asta. Nu sunt genul care sa stranga capital de pe urma suferintei altora, asa cum o fac televiziunile autohtone, dar articolul mi s-a scris in minte pe drum. Nu voi face reconstituiri, nici analize stufoase.
Acum 2 zile s-a stins un om intr-un accident stupid de circulatie. E stupid pentru ca nu era nevoie decat de cateva secunde de atentie si de tras adanc aer in piept. Oricare fapta a noastra are consecinte. Tragedia noastra nu e tragedia tuturor. Suntem prea ancorati in realitate si uitam sa mai fim si visatori, sa ne bucuram ca existam si ca mai avem o zi. Unii sunt prea ancorati in masinile lor scumpe, care le dau impresia ca sunt supra-oameni pentru ca legile gravitatiei nu se mai aplica pentru ei. Nimic mai gresit! De fiecare data cand am riscat la volan, am fost aproape de a face greseli mari. Uneori ne imbatam cu falsa putere pe care ne-o dau bolizii pe care ii conducem. Este mai greu sa luptam cu tentatia vitezei decat sa apasam din ce in ce mai tare pedala de acceleratie. Cazul asta poate fi considerat un nou “Huidu”, pentru ca circumstantele au fost asemanatoare. Nici unul dintre noi nu este la adapost de tentatii. In acel moment vedem cat de asemanatori suntem si ca putem fi pacaliti atat de usor.
Un sofer idiot a distrus zeci de vieti pentru a castiga 10 secunde. Din pacate, cazuri de genul asta sunt din ce in ce mai dese. Din ce in ce mai multi soferi se cred mai presus de legile de circulatie, dar si de legile fizicii. In momente de genul asta sunt din nou de acord cu pedeapsa capitala. Iei o viata, platesti cu a ta. Stiu ca asta nu aduce inapoi viata pierduta, stiu ca nu este o consolare, insa eu as transforma acel sofer intr-un om cu drepturi reduse: sa nu mai poata pune mana pe vreun volan vreodata, sa nu mai poata conduce nimic toata viata, sa fie obligat sa nu mai iasa din tara, sa devina un om lipit pamantului si sa fie obligat sa traiasca cu amintirea faptei lui toata viata. E o mica-mare diferenta intre un om care se stinge din cauza unei boli si unul care se stinge dintr-un motiv atat de egoist. M-am pus in situatia lui. Nu exista durere mai mare decat sa-l pierzi prea devreme pe cel iubit, fie el copil, parinte sau partener de viata. Egoismul este cel care a rapit o mama, o fiica, o sotie si o bunica. In momente de genul asta imi dau seama cat de multi factori externi ne pot afecta viata.
Am avut picioare de plumb, dar am ajuns acolo unde m-au dus instinctiv. In cele din urma.
Poza e preluata de AICI.
