Am citit pe 9AM un articol despre Revolutia din 1989. Nu sunt tipul de om care sa caute astfel de informatii si sa fie avid dupa astfel de informatii (sper ca m-am exprimat corect). Dar dupa ce am citit articolul (tot), nu am putut sa ma gandesc ca nu stim mai nimic despre zilele alea, ca unii oameni au murit, altii au fost nenorociti pe viata… Nici nu vreau sa stiu la ce se gandesc ei acum, daca mai sunt in viata si daca mai sunt in tara… De fiecare data cand ma gandesc la zilele alea, imi aduc aminte ce faceam eu atunci, ca trebuia sa plecam la tara si ca a venit o vecina sa ne opreasca sa plecam, spunandu-i lui tata sa se uite la TV. Imi aduc aminte ca ma uitam uimit la oamenii, la cadavrele presupusilor teroristi, la parintii care si-au gasit copii morti cu pancarte de teroristi in brate… Imi aduc aminte ca Televiziunea Nationala a dat un film foarte tarziu in noapte, filmul fiind si foarte special, deja tata a spus ca nici nu vazuse filmul vreodata si parea un film vechi de-al lui Nicolaescu. Intre timp am aflat de la o profesoara din facultate ca i s-a spus sa nu iasa din casa in zilele alea (isi facea doctoratul pe atunci). Dar ce m-a convins sa scriu au fost cuvintele din articol care spuneau ” Ironia sortii face ca acum acelasi personaj, ales europarlamentar, cere impartirea Romaniei pe motive de autotomie…”. E clar ca noi am fost un fel de cobai, ca mai mereu in istorie, ca nu stiu daca o sa aflam vreodata adevarul despre nici unul din evenimentele de atunci. Impresia pe care mi-a lasat-o Revolutia noastra a fost de un mare eveniment concertat, pus destul de bine la punct, in care noi am intrat fara sa vrem. M-am gandit daca acum as iesi in strada, daca s-ar intampla ceva…Raspunsul ar fi “NU STIU”! Cred ca multi tineri gandesc asa in ceea ce priveste politica sau orice lucru la care suntem fortati sa participam. Si cred ca e pacat…
Etichete: 1989, decembrie, revolutie, romania
